Unele repere ...



Ce iti putem oferi

Procesul

Ce inseamna o cariera de succes?

 

 

 

Ce iti putem oferi

Gandeste-te bine daca iti doresti o cariera de succes. Si gandeste-te cum ar arata succesul pentru tine.

Daca pentru tine o cariera de succes inseamna sa fii o persoana cu prestigiu profesional, un lider sau un manager, o persoana in masura sa influenteze alti oameni de pe o pozitie importanta intr-o companie, atunci ai putea fi partenerul nostru.
Pentru a iti realiza visul, mergi alaturi de noi in acest process de dezvoltare a unei cariere.



Asta este ceea ce facem.

Nici o formula magica. Doar o lentila buna care sa iti concentreze actiunile. Puterea de a face si efortul sunt ale tale in continuare.

 

Daca tu ai alta viziune despre ceea ce succesul si fericirea inseamna pentru tine, ori nu ai inca nici o viziune, vino totusi alaturi de noi. Spune ce iti doresti, treci prin procesul nostru si opreste-te cand doresti. Nu vei pierde nimic. Vei castiga prin acumularea de informatii valoroase.

 

Procesul

 

 

Pentru noi, un mod logic de a trece printr-un proces de dezvoltare a carierei implica sase pasi: identifica, exploreaza, decide, stabileste obiective, actioneaza si evalueaza.


Nu trebuie sa urmezi o ordine cronologica. Incepand cu al doilea pas poti trece prin etape in ordine inversa sau in orice ordine care raspunde nevoilor tale de cariera la un anumit moment.


Identifica

Punctul de inceput: cunoaste-te mai bine pe tine insuti.

In aceasta sectiune vei avea oportunitatea sa treci prin cateva evaluari profesionale ale abilitatilor tale cognitive, personalitatii si preferintelor in cariera. Rezultatele iti vor permite sa te compari cu alti oameni cu aceeasi varsta si un nivel de studii similar. Iti vei cunoaste mai bine punctele tari ca si ceea ce ai nevoie sa imbunatatesti.

Exploreaza

Dezvoltarea in cariera fara a avea informatiile necesara este similar cu a pilota un avion legat la ochi. In aceasta sectiune vei gasi informatii despre activitatea de explorare in cariera: opinii, dimensiuni ale procesului in sine si posibile moduri in care vei reactiona in timpul procesului.

Sa te informezi este un proces complex in care personalitatea ta joaca un rol major.

Decide

Conceptul nostru de decizie de cariera este o alegere facuta pe baza informatiilor acumulate in etapele Identifica si Exploreaza. Vorbim despre o directie larga si nu despre a te concentra asupra unei singure tinte. Vei citi despre modele decizionale de cariera, bariere ridicate in cale luarii unor decizii si cat de importante sunt subiectivitatea sau trasaturile tale de personalitate in procesul tau decizional.

Stabileste obiective 

Odata ce ai decis asupra unui traseu de cariera sau a unei directii este extrem de important sa iti stabilesti obiective: pe termen lung si pe termen scurt. Vei citi despre strategii practice in stabilirea obiectivelor care iti vor imbunatati performantele de-a lungul carierei tale.

Actioneaza

Cam atat despre planificare. Este timpul sa actionezi. Au facut-o si altii inaintea ta. Iti vom povesti cateva din experientele lor si metodele optime care te vor ajuta in atingerea scopurilor tale.

Evalueaza / Reevalueaza

Piata muncii in ziua de astazi este in continua schimbare si acelasi lucru se intampla cu procesul de construire a carierei tale: nu mai exista traiectorii liniare in aceeasi fabrica sau companie.

Vei avea nevoie de o evaluare continua a realizarilor tale, a obiectivelor si a satisfactiilor pe care le vei obtine in cariera pentru a iti calibra efortul sau a iti redefini obiectivele.

A te intoarce sau a porni pe un drum paralel este normal intr-o cariera. In toate situatiile, flexibilitatea si o evaluare realista sunt necesare.

Ce inseamna o cariera de succes?

 

Iti vom spune pe scurt ce intelege Talent Gate prin o cariera de succes. Vei gasi o descriere mai detaliata in capitolul Evalueaza/Reevalueaza.

Noi consideram o persoana cu o cariera de succes ca avand (sau find aproape de a obtine) o pozitie manageriala importanta intr-o companie sau organizatie puternica. In mod ideal el/ea este satisfacut(a) cu situatia din acel moment (ori isi doreste mai mult in aceeasi directie) si este capabil sa actioneze ca un lider prin a contribui la dezvoltarea profesionala a celorlalti si sa conduca efectiv activitatile in cadrul acelei companii sau organizatii.


Pretuim in mod deosebit acele trasaturi ale unui lider care se refera la a invata si a dezvolta profesional pe ceilalti deoarece de acestea are nevoie societatea si economia noastra in acest moment.

Nu spunem ca aceasta este singura definitie a unei cariere de succes si nici ca este singurul mod in care cineva poate fi fericit in viata. Este insa ceea ce ne intereseaza pe noi.



 

O lume noua si un mod nou de a iti construi o cariera de succes


Procesul de dezvoltare a carierei se schimba deoarece piata muncii se schimba.


"Vechiul" concept de cariera este un produs al erei industriale. In acea era, munca era reprezentata de conceptul de angajat, procesul de invatare de educatie, si educatia era necesara pentru a fi angajat.

Rolul consilierii in cariera era de a facilita trecerea de la un sistem (educatie) la altul (viata profesionala).

Asistam astazi la o transformare dintr-o ssocietate industriala intr-o societate informationala care se manifesta intr-o suma de schimbari importante, asa cum a observat Watts(1996):

  • disparitia conceptului de "slujba pe viata"
  • nesiguranta pastrarii aceleasi pozitii si perioada mai scurta petrecuta pe acelasi post
  • organizatii dezvoltate orizontal, cu mai putine oportunitati de avansare pe scara ierarhica
  • reducerea numarului de muncitori in pozitii cheie si inlocuirea lor cu liber-profesionisti, angajati pe perioade determinate si muncitori temporari
  • mai putina loialitate intre angajat si angajator

Ed Michaels a fost pana in 2001 un Director al McKinsey & Company si a initiat in 1994 divizia War for Talent a McKinsey's. In cartea sa The war for Talent (2001) a sintetizat o paralela  intre "Vechea realitate" si "Noua realitate":

Vechea realitate Noua realitate

Oamenii au nevoie de companii

Avantajul competitiv: masini, capital si locatie

Talentul face diferenta

Slujbele bune sunt rare

Angajatii sunt loiali si slujbele lor sunt garantate

Oamenii accepta pachetul standard care le este oferit

Companiile au nevoie de oameni

Avantaj competitiv: oameni talentati

Talentul face o diferenta uriasa
Oamenii talentati sunt rari

Oamenii sunt mobili si angajamentul lor este dat pe termen scurt

Oamenii cer mult mai mult

 

Tu ai potentialul de deveni cea mai valoroasa resursa. Asta nu inseamna ca tu poti sa stai si astepti pentru ca cineva sa te descopere.

Esti un diamant brut care trebuie slefuit pentru a straluci.

In zilele noastre educatia devine o nevoie continua, dar valoarea reprezentata de experienta acumulata trebuie sa devina vizibila daca vrei sa fii activ pe piata muncii.


Carierele nu mai sunt construite prin gasirea slujbei perfecte in corporatia perfecta, ci prin crearea unui portfoliu mereu in creste de competente.

In mod traditional un consilier de cariera ajuta oamenii sa isi gaseasca slujbe sigure bazandu-se pe abilitatile si interesele lor. In baza experientei noastre profesionale si de viata si in conformitate cu noile orientari in dezvoltarea carierei, acesta este doar inceputul.


Piata muncii este diferita in zilele noastre si schimbarea locului de munca intervine mult mai des. A cauta o noua slujba nu mai este caracteristic doar celor care de abia isi incep viata profesionala. Trebuie sa iti dezvolti aptitudini de "vanator" de la inceput si sa ai o lista de realizari in spate. Aceasta ar putea imbunatati semnificativ sansele tale de a trece mai usor prin schimbari de cariera si modul in care vei lua decizii.

O atentie speciala trebuie acordata asa numitelor "conditii initiale" pentru ca acestea au influenta deosebita asupra intregului proces.  

Aplicata procesului de dezvoltare a unei cariere, aceasta inseamna ca in viata conditiile initiale pot modela tiparele si pot influenta capacitatea de a trece printr-o tranzitie mai tarziu. Abilitatile, oportunitatile pe care le intalnesti, potrivirea dintre personalitatea ta si mediul de lucru, nivelul de conectare sociala, toate pot determina punctul de incepere al unui traseu de cariera si tranzitiile ulterioare.


Nu trebuie sa intelegi ca prima ta alegere te va conduce in mod definitiv catre succes sau esec. Doar tine minte ca primul pas si toti pasii care vor urma sunt importanti de-a lungul carierei tale. Alegerile tale pot salva timp pretios si iti pot facilita drumul catre succes cu mai putin efort.


Stai aproape de noi; te vom insoti pe acest drum si iti vom oferi consiliere cand va fi necesar.